Despre kata

Florentin Loghin

DEZVOLTAREA INTERIOARĂ PRIN KARATE-DO

ediţia a II-a revizuită şi adăugită

EDITURA SAKURA 2000Biblioteca o r i e n t

DESPRE KATA

...Kata, ca atare, nu are o origine bine determinată dar, în mod cert, embusenul se constituie într-un specific al său. Considerînd embusen-ul o matrice spaţio-temporală (ce se înscrie ca o realitate indicibilă pentru Putinţa de a conferi Loc Spiritului, care este invocat ca prezenţă, pentru domeniul Artei Marţiale, aici- KARATE-DO), pot spune că:

Embusen-ul înscrie coordonatele unui timp spaţializat, prin execuţia unui Kata în fenomenal, ţesînd totodată o geografie fizică conceptuală, sacră, cu atributele unei matrici. Kata e o schemă pe spaţiul embusen-ului. Kata e un Loc. Kata e o Shema[1]- adică o încifrare a unui mesaj. Kata e un simbol care aşteaptă să fie încarnat, trăit. Pentru încarnare trebuie găsit în noi acel principiu de sesizabilitate, cum la numit Bohme, o bază (asemeni sării din Alchimie), iar ca actul trăit să prindă materialitate, trebuie să-i asociem şi un principiu de fixare (care este simbolizat de piatră). Simbolismul iniţiatic se ţese pe realităţi geografice riguroase, spune V.Lovinescu, Interpretarea ezoterică, p.117. Înţelegerea mesajului conţinut într-un kata depăşeşte argumentul ieftin, scientist, pozitiv, mulîndu-se pe determinaţii negative, nocturne. Donjonul unei cetăţi şi, mai ales, cetatea (Templul) Spiritului, nu se cuceresc prin asalt frontal, ci prin lungi şi istovitoare învăluiri, mergînd în horă centripetăJ pînă la asimilarea schemei kata-ului în schema proprie studentului. Acest lucru nu se întîmplă ca o încununare a unui efort ce-şi are finalitatea începutului, ci ca un act de credinţă care nu-şi proiectează răsplata şi aşteaptă în răbdare, smerenie şi practică neistovită, revelaţia dată de graţia non-umană. Astfel de mesaje sacre care ne vin din illo tempore iau forma miturilor, basmelor. De aceea, atitudinea nativă a practicantului trebuie descoperită şi orientată spre povestea kata-ului.

Rolul maestrului e, în cazul de faţă, identic cu cel al rapsodului, poetului, aed-ului care trebuie să prindă emoţia discipolului într-o mirare, într-un vîrtej absorbant, o uitare de sine, tobogan alunecător în abis, sfială, gaură neagră (determinaţie negativă), veritabil bot căscat al balaurului. Numai aşa, în hore centripete (prin mii de execuţii a kata-ului), de fiecare dată scuipat[2], resuscitat înapoi în lumea familială, se poate ajunge la un raport în care educaţia şi cultura studentului, pe de o parte, şi practica sub auspiciile zugrăvite mai sus, pe de altă parte, să realizeze acea uimire de sine, adică veritabil Sine nedivizat, condiţia om-ului înţelept.

Dar ce vedem astăzi, ca apreciere a exerciţiului numit Kata, e ca şi cînd în această zonă nu mai e nimic de spus.Se spune: "Kata este un grupaj de exerciţii impuse după anumite reguli şi traiectorii care, însumate, îi compun aspectul particular, în ceea ce am numit deja Embusen. Diferenţa dintre Kata-uri e dată tocmai de aspectul compozit, diferit al Embusen-ului". Sau: "Kata este o formă de luptă cu mai mulţi adversari, după un embusen prestabilit"; "Kata reprezintă un sistem de exerciţii impuse care conservă tradiţia" etc.Pînă aici este limpede. Lucrurile devin confuze în măsura în care sistemul de exerciţii numit Kata e orientat (în sensul destinării) către zona de conservare a tradiţiei şi tradiţionalismului, fără să se numească temeiul tradiţiei în virtutea căruia acele exerciţii o conservă. Nu se spune în vederea a ce anume (şi cui anume) aceste lucruri ar putea folosi. Ştiut e că într-o cultură se păstrează pentru eternitate (eternitate în sens de ignorare a timpului) numai acele valori care-şi capătă dreptul la existenţă. Şi există acele lucruri care-şi conţin preexistenţa. Preexistenţa e un resort organic, generator de stare (calitate) şi formă, simultan. Actualizarea în existenţă a celui ce preexistă se face printr-o grilă care geometrizează şi despică, despărţind conţinutul de formă, girînd astfel ponderi diferite în raportul lor. Perfecţiunea e realizată cînd raportul dintre formă şi conţinut e fără rest, moment în care cei doi factori se pierd în unitate. Actualizarea acestui eveniment se face în baza unui temei ferm. Desigur, azi facem apel la tradiţie, devenim tradiţionalişti fără a sesiza că sîntem într-un ambalaj tradiţionalist care împedică să ne asumăm terenul ferm al temeiului, singurul de la care, şi prin care, vizita fiorului mitic se poate constitui într-o realitate. Modificările rapide în fizic datorate coordonării, ritmului şi mişcării dinamice a unui kata, mai apoi rigoarea eticii din karate-do creează impresia unei conservări a tradiţionalului. Această falsă viziune se constituie în suport pentru orientarea practicanţilor integral către Kumite. Vrăjiţi de aspectul spectaculos al luptei, al violenţei manipulate de diferite exprimări ale mass-mediei, practicanţii nu-şi dau seama că folosesc, de fapt, forţa falsă a corpului fizic care, prin consumare abuzivă, conduce la o uzură prematură a acestuia. Dar drama apare cînd, la nivel de organism internaţional, se proclamă superioritatea kumite-ului în KARATE-DO, rezervîndu-se kata-ului, doar un rol de conservare a stiluluiK. Atitudinea practicantului, educată în acest fel, face posibilă o sărăcire a cîmpului de exprimare a unui kata, şi sigilarea pentru totdeauna a putinţei acestuia de a se depăşi pe sine însuşi. Dar încă nu e prea tîrziu. Trebuie să insistăm pe aspectul ritualic al exersării unui kata, în care smerenia, mirarea pot conduce practicantul spre o zonă în care acesta să trăiască transfigurat acea limbă unică, universală de dinainte de turnul Babel. Noutatea în cazul de faţă este propunerea parabolei fiului risipitor în rol de călăuză spirituală în desfăşurarea unui kata. Înţeleg prin călăuză spirituală o aproximare cu acel ison cosmic, sarva-prana al Hinduşilor, suflu omogen, curgînd imobil deasupra alternanţelor de inspir şi expir. Parabola fiului risipitor ca şi călăuză spirituală, oferă determinaţii către realizarea unui cîmp omogen, neînnisipat, fără noduri gordiene, în care întîlnirea dintre Fiinţă şi Om să fie posibilă. Cerul să conducă iar poporul să înţelepţească. Cu alte cuvinte, parabola ar putea fi cerul, iar corpul fizic este poporul care aspiră la înţelepciune prin execuţia exerciţiului numit kata.

[1]Annik de Souzenelle că din numele : din "Şem" a derivat francezul schema; pentru ebraici (numele-Şema) este o machetă, o schemă care are înmagazinată puterea latentă de a se dezvolta, ajungînd o operă desăvîrşită. "(Zamolxis versus Salmoxis, sau alt fel de anabasis; Marius Chelaru, p.30).

J Cum ar spune Vasile Lovinescu.

[2] Vezi basmul "Prîslea cel Voinic şi Merele de Aur".

K Stilul este un factor care uneşte. Fenomenul “stil” constă nu numai din forme cum spune “morfologia culturii”(Leo Frobenius şi Oswald Spengler) şi, care, din păcate a rămas cu un cuvînt decisiv în aprecierea acestuia, ci şi din alte elemente ale inconştientului (L. Blaga), cum ar fi: orizonturi, accente, atitudini în conlucrare cu “năzuinţa formativă”. Cu acest instrumentar de lucru, cînd gîndim “stil”, descoperim o arie transculturală vastă, depăşind peisajul geografic în care s-a născut.