De ce la intersecţia caravanelor vieţii

Florentin Loghin

La răscrucea caravanelor vieţii

sau

Un alt fel de"A fost odată ca niciodată..."

EDITURA SAKURA 2002

DE CE

LA INTERSECŢIA CARAVANELOR VIEŢII

 

De cînd m-am trezit şi buricat mai de doamne ajută şi am început a avea o părere despre lume, caravana, de departe era una dintre cele mai misterioase apariţii. Aşa m-am trezit, şi nimeni nu ştia de unde vine numele de caravană. Veneau căldărarii în căruţele lor cu coviltir, îşi instalau corturile cu vîrfurile înalte şi ascuţite ca nişte coifuri de căluţi, meşteşugeau vatra şi confecţionau cazane din te miri ce. Toţi copii se însufleţeau şi alergînd, şi eu deopotrivă cu ei, strigam a venit caravanaaa, a venit caravanaaa. Mai apoi ne strecuram printre corturi împrietenindu-ne şi jucîndu-ne cu purandeii nomazi, învăţînd de la ei dansul tanganica. Tanga-nica era, probabil, o ironie pe care ţiganii căldărari ne-o dădea ca bonus pe lîngă cazanele pe care tîrgoveţii serioşi le cumpărau de la ei. Fetele-şi aruncau bogăţia de fuste în sus în ritmul muzicii, în timp ce pantofiorii roşii, întotdeuna roşii, loveau cu o viteză ameţitoare pămîntul scoţînd un ritm magic. Ce mai! Cu toţii eram vrăjiţi. O lume pestriţă venea se aşeza, însufleţindu-ne şi întristîndu-ne la gîndul că vor pleca în curînd. Poate de aceea totul se trăia cu maxim de dăruire, şi poate chiar de aceea venirea caravanei căldărarilor, pentru noi, copiii, era o adevărată sărbătoare. Da, era trist cînd îşi ridicau tabăra. Ne priveam şi spuneam a plecat caravana. Cum de se spunea caravană şi la mijlocul de transport cu care administraţia cinematografelor din ţinut difuza ambulatoriu, în parcuri şi în aer liber filme, nu ştiu, căci era o mare deosebire. Caravana căldărarilor crea o sărbătoare, în timp ce caravana cinematografică sau care aducea filmul, cum îi spuneam noi copii, venea numai în sărbătorile sau momentele de odihnă ale locuitorilor tîrgului Ştefăneşti. În acea vreme, pentru mine caravanele deşertului adăugau, dacă mai trebuie spus, acel mister concrescut din alb-lucirea tărîmului dorit şi greu de atins al oazei verzi, fulgurant aşezată în orizontul însetatului temerar, înşelat de atotprezenta Fata Morgana. Să adăugăm această imagine la mai concretele şi prozaicele exprimări ale caravanei căldărarilor sau a celei cinematografice. Poate de aceea caravana, pentru mine, era mai mult decît aparenta ei… apariţie. Cu siguranţă, acum presupun, că între una şi alta era o legătură implicită şi că primul care a pronunţat pentru prima dată a venit caravanaaa... mai mult ca sigur era unul dintre romantici.

Dar şi locul unde Tîrgul Ştefăneşti şi-a găsit să se ivească era chiar un nod, o intersecţie în drumul caravanelor de negoţ. Tîrgul Ştefăneşti era - cum şi acum ar fi putut să fie, dacă conjuctura istorică cunoscută de altfel, nu l-ar fi condamnat la uitare şi desuietitudine - situat la o ramificaţie a marelui drum Lemberg–Constantinopol, datând din Evul mediu, fiind şi punct de trecere dintre Polonia şi Turcia. În 1713 turcii, întorcîndu-se din războiul cu polonii, au făcut pod peste Prut la Ştefăneşti, pentru a trece oştile care veneau de la Hotin. Şi acum sătenii, cu ochii adumbriţi1 de nostalgice trăiri, îşi mai amintesc podul de peste Prut, distrus în timpul celui de-al doilea război mondial. Şi un înţeles şi un altul, se estompau în emoţia acelor vremi. Ce vremuri! Noi toţi, parcă şi în complicitate cu oamenii mari, trăiam mai mult cu sufletul. Caravana încărcată acum de un înţeles mai larg, aducea cu ea un univers, o bucurie în care imaginaţia găsea teren prielnic de împlinire. În jurul nostru totul se transfigura. Locurile cu copacii, pietrele, colbul, casele, ciorile, cimitirele dar şi oamenii deveneau piesele fantastice ale unui basm care nu se mai termina. Caravana şi locul în care-şi proiecta filmul, sau căldărarii cu obişnuinţele lor la care se adăugau şi alte înţelesuri, creau o minunată şi unică atmosferă de basm. Totul se petrecea în unic. Privind la acele vremuri, întîmplările se constituie în personaje ale unui univers mitic, devenind caravane. Aşa, evenimentele care mi-au marcat existenţa de la primii paşi pe care mi-i amintesc, ca tot atîtea caravane, s-au constituit în secvenţe unice, trăite şi consumate efectiv fără ca eu să fi ieşit o clipă din realitatea lor, care, mai apoi, urcînd pînă la momentul de faţă şi-au intersectat mesajele extemporal, într-un act de maturitate.

Legat de acest lucru, extemporal ar urma să însemne în afara timpului. Oare copii în acele vremi ca şi cei de azi, dar şi noi, copiii din oamenii maturi care sîntem, prin extemporal-ele care marchează implicit anumite momente ale existenţei noastre, nu în-seamnă că sîntem momiţi, primii prin şcoală şi educaţie, iar noi ceilalţi în nod-urile vieţii, să ieşim permanent în afara timpului?

Ce-o fi vrînd să însemne asta dragă cititorule? E o altă poveste care, şoptită în ceas de taină la urechea celui ce mai păstrează urme ale romantismului de altă dată, trezeşte calul înaripat, nostalgia. Ca într-un basm, se deschid porţile magice ale purităţii inocenţei, invitîndu-ne să intrăm cu mintea adultului de acum, în universul copilăriei de atunci.

“Nu ştiu alţii cum sînt…”, începea Creangă depănarea amintirilor. În ce mă priveşte, copilul inocent din mine a aşteptat ca adultul care-l purta să-i dea aceeaşi realitate ca lui însuşi, pentru a începe mişcarea nostalgică către un tărîm inefabil, jinduit dar niciodată tangibil, şi care azi îmi apare ca o sublimă împărăţie în care domneşte Idealul. O intersecţie se realizează într-un punct – cum este şi în cazul crucii, care, tocmai prin faptul că apare din intersecţie fără intenţie, se propune de la sine ca o poartă prin care se poate înfăptui un act de transcendenţă. Intersecţia spaţializează timpul, blocînd spiritul într-o eternă şi pură inocenţă a copilăriei. “Lăsaţi copiii să vină la mine“, ne îndeamnă Mîntuitorul. Intersecţia caravanelor vieţii se doreşte a fi… în văzduhul sufletului, care ca şi văzduh stă în puterea de plăsmuire a fiecăruia dintre maturii-copiii ajunşi la o… puritate a inocenţei.

 

Autorul


1 Aici, în sens de … umeziţi.