Epilog

Florentin Loghin

La răscrucea caravanelor vieţii

sau

Un alt fel de"A fost odată ca niciodată..."

EDITURA SAKURA 2002

Epilog

Dacă m-ai căutat

m-ai şi găsit deja…

Trebuie să recunosc că ideea năstruşnică de a-mi povesti o etapă din existenţă, cu scăpările inerente retrăirii emoţionale ale acelor vremi, aparţine scriitorului, editorului, şi prietenului meu, Marius Chelaru. Acum după ce m-am povestit şi retrăit cu firească emoţie acele vremuri, nu pot să nu remarc că nostalgia mi-a fost permanent călăuză în tot şi toate câte le-am înfăptuit. Perioada care a urmat după 1974 avea să se desfăşoare ca la carte, nu în sensul lipsit de spectaculos şi evenimente neaşteptate, ci mai degraba ca o conformitate care m-a încadrat perfect pe fiecare moment care mi s-a propus. Experienţa căpătată prin experimentarea pe viu a tuturor aspectelor legate de educaţie a adăugat fireşte şi un grad de siguranţă care cu trecerea timpului s-a confirmat, devenind... cale. Lecturile în domeniile cele mai diverse au contribuit la lărgirea culturii generale, iar abordarea Artei Marţiale din perspectiva filosofiei practice a generat un cîmp autentic al ivirii unui posibil… adevăr. Şi asemeni lui Pan, nici sărac nici bogat, practicând... din practica am realizat sensul căii de mijloc extrem orientale. Aşa am ajuns să percep viaţa ca pe o mare taina. Calea, Adevarul şi cu Viaţa sunt trepte care-şi au realitate numai dintr-o perspectivă zenitală... şi numai dacă, pe fiecare aspect în parte, noianul de gînduri adevărate roiuri care năvălesc cînd nu te aştepţi, s-au topit în realizare la marginea intenţiilor lor… trecînd la limită.

Cartea de faţă, este tocmai o asemenea încercare. Fiecare moment are început şi sfîrşit şi adaugă o încărcătură prin efortul fiecăruia dintre noi, care vom fi învăţat… trecerea la limită. E adevărat ca aici trecerea la limită pare a fi o anume concluzie sintetizatoare... şi că deşi, fiecare... caravană... putea să mă absoarbă în direcţia ei schimbîndu-mi destinul… acest lucru nu s-a întîmplat... şi că datorită acestui lucru... partea mai puţin plăcută a tot ceea ce mi s-a întîmplat s-a transformat într-o parte frumoasă şi utilă, frumos mirositoare pentru văzduhul sufletului meu, dar şi în hrană sporitoare de înţelegere pentru spirit… Îmi doresc ca lectura cărţii La intersecţia Caravanelor Vieţii... să trezească în fiecare cititor o altfel de perspectivă asupra existenţei decît cea sumbră care se profilează la orizont, iar amintirile care vor învia în fiecare, stimulate de ineditul evocării, să provoace o resuscitare afectivă, ca şi, deasemenea, un plonjon în dimensiunea pe cale de dispariţie numită romantism. Copii de astăzi nu mai ştiu să se joace... dar cum ar putea şti... dacă ei nici nu ştiu ce este cu adevărat... jocul. Necunoscîndu-l... nici nu îl caută. Dar jocul nu renunţă, nu-şi renegă zona afectivă din care provine... aşa că strigă în deşertul autosuficienţei noastre ... doar doar, şi-ar putea face loc printre atîtea înţelesuri şi aşezarea simplă a expresiei... dacă m-ai căutat... m-ai şi găsit deja... Mai este oare cineva, printre maturii zilelor noastre, matur-copil interesat în această dezvăluire?