Despre site

Promovarea prin intermediul Internetului a imaginii unei fundaţii ecologiste, ce-şi propune „printre altele” educaţia sub toate aspectele ei şi pe toate palierele, are drept cauză intenţia nobilă de sensibilizare, motivare şi co-interesare a unui număr cât mai mare de vizitatori înspre înţelegerea şi însuşirea unui model de viaţă ce să le asigure în primul rând sănătatea şi armonia, odată cu posibilitatea auto-cunoaşterii, resurecţiei individuale şi reintegrării în origini, pe măsura aspiraţiilor sincere ale fiecăruia. Crearea identităţii site-ului web a presupus mai întâi stabilirea obiectivului general – şi-anume prezentarea Fundaţiei Ro-Sakura Iaşi – alegerea unei metode de realizare, stabilirea elementelor cognitiv-informaţionale şi grafice ce alcătuiesc identitatea, structurarea informaţiei folosind principii estetice şi de funcţionalitate, atingerea echilibrului optim între un design atrăgător şi plasarea conţinutului, în cazul nostru evident cu accent asupra calităţii acestuia. Definirea setului de categorii asigură o navigare prin pagini uşor de înţeles şi asimilat, prin care utilizatorul va fi „provocat” la un dialog constructiv, cu posibilitatea publicării interacţiunilor şi sugestiilor.

Realizarea noului design al site-ului Fundaţiei Ro-Sakura Iaşi s-a constituit ca temă în susţinerea lucrării de disertaţie pentru absolvirea Masteratului de Informatică la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii Ştefan cel Mare, sesiunea iulie 2007.

 

Edmon Manolache