Dacă m-ai căutat
… m-ai și găsit deja…
Trebuie să recunosc că ideea năstrușnică de a-mi povesti o etapă din existență, cu scăpările inerente retrăirii emoționale ale acelor vremi, aparține scriitorului, editorului, și prietenului meu, Marius Chelaru. Acum după ce m-am povestit și retrăit cu firească emoție acele vremuri, nu pot să nu remarc că nostalgia mi-a fost permanent călăuză în tot și toate câte le-am înfăptuit. Perioada care a urmat după 1974 avea să se desfășoare ca la carte, nu în sensul lipsit de spectaculos și evenimente neașteptate, ci mai degraba ca o conformitate care m-a încadrat perfect pe fiecare moment care mi s-a propus. Experiența căpătată prin experimentarea pe viu a tuturor aspectelor legate de educație a adăugat firește și un grad de siguranță care cu trecerea timpului s-a confirmat, devenind... cale. Lecturile în domeniile cele mai diverse au contribuit la lărgirea culturii generale, iar abordarea Artei Marțiale din perspectiva filosofiei practice a generat un cîmp autentic al ivirii unui posibil… adevăr. Şi asemeni lui Pan, nici sărac nici bogat, practicând... din practica am realizat sensul căii de mijloc extrem orientale. Așa am ajuns să percep viața ca pe o mare taina. Calea, Adevarul și cu Viața sunt trepte care-și au realitate numai dintr-o perspectivă zenitală... și numai dacă, pe fiecare aspect în parte, noianul de gînduri adevărate roiuri care năvălesc cînd nu te aștepți, s-au topit în realizare la marginea intențiilor lor… trecînd la limită.
Cartea de față, este tocmai o asemenea încercare. Fiecare moment are început și sfîrșit și adaugă o încărcătură prin efortul fiecăruia dintre noi, care vom fi învățat… trecerea la limită. E adevărat ca aici trecerea la limită pare a fi o anume concluzie sintetizatoare... și că deși, fiecare... caravană... putea să mă absoarbă în direcția ei schimbîndu-mi destinul… acest lucru nu s-a întîmplat... și că datorită acestui lucru... partea mai puțin plăcută a tot ceea ce mi s-a întîmplat s-a transformat într-o parte frumoasă și utilă, frumos mirositoare pentru văzduhul sufletului meu, dar și în hrană sporitoare de înțelegere pentru spirit… Îmi doresc ca lectura cărții La intersecția Caravanelor Vieții... să trezească în fiecare cititor o altfel de perspectivă asupra existenței decît cea sumbră care se profilează la orizont, iar amintirile care vor învia în fiecare, stimulate de ineditul evocării, să provoace o resuscitare afectivă, ca și, deasemenea, un plonjon în dimensiunea pe cale de dispariție numită romantism. Copii de astăzi nu mai știu să se joace... dar cum ar putea ști... dacă ei nici nu știu ce este cu adevărat... jocul. Necunoscîndu-l... nici nu îl caută. Dar jocul nu renunță, nu-și renegă zona afectivă din care provine... așa că strigă în deșertul autosuficienței noastre ... doar doar, și-ar putea face loc printre atîtea înțelesuri și așezarea simplă a expresiei... dacă m-ai căutat... m-ai și găsit deja... Mai este oare cineva, printre maturii zilelor noastre, matur-copil interesat în această dezvăluire?
Florentin Loghin La răscrucea caravanelor vieții sau Un alt fel de „A fost odată ca niciodată...” |